Creștinism și Comunism

Creștinismul

Conform Noului Testament:

1. Isus ordonă ca proprietățile materiale să fie împărțite cu păturile sociale nevoiașe (“Vindeţi-vă bunurile şi daţi milostenie” – Luca 12:33; “Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi” – Luca 6:30; mai târziu comunismul literalmente avea să exproprieze oamenii, și să nu dea înapoi nimic chiar dacă proprietarii și-ar fi cerut proprietățile înapoi).

2. Mai târziu, discipolii duc această idee și mai departe, și încep să țină toate bunurile materiale în comun pentru folosul comunității (“ Mulţimea celor ce crezuseră era una în inimă şi gând şi nici unul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun.[…] Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toţi cei care aveau în proprietatea lor ogoare sau case le vindeau, iar banii obţinuţi pe lucrurile vândute îi aduceau şi-i puneau la picioarele apostolilor; apoi erau împărţiţi fiecăruia după cum avea nevoie” – Faptele Apostolilor 4:32-35. Când o parte din comunitate se plânge că nu primeau zilnic ajutor social din tezaurul comun (“văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare”) apostolii remediază situația – Fapte 6:1-2.

3. Noul Testament pune la rubrica “Așa nu” situația a doi creștini care-și vânduseră un teren dar le aduc apostolilor ca donație doar o parte din banii rezultați din vânzare. Apostolii îi acuză că au fost influențați de Satana, și cei doi sunt pedepsiți brusc cu moartea de către Dumnezeu însuși (Fapte 5).

4. Isus dă exemplu de reducere la minim a proprietăților personale, el neavând nici măcar locuință (“Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul” – Luca 9:58

5. Isus critică bogații spunând că vor sfârși rău (Luca 12:16-20), și nu vor intra in împărăția lui Dumnezeu (“este mai uşor să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” – Luca 18:25). Singurul remediu furnizat de Isus pentru bogați este de a “vinde tot ce ai, împarte la săraci și urmează-mă” – Luca 18:22.

6. Isus distribuie de mai multe ori mâncare pe gratis pentru mii de oameni (Matei 14:13-21; 15:32-38).

7. Isus oferă de mai multe ori asistență medicală pe gratis, vindecând bolnavi și demonizați. Isus își îndeamnă discipolii să facă la fel, tot pe gratis (“Vindecaţi-i pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţiţi-i pe cei leproşi, scoateţi afară demonii! Fără plată aţi primit, fără plată să daţi!” – Matei 10:8

Comunismul

În jurul anului 1840, ideea „proletariatului” și a „chestiunii sociale” capătă un loc proeminent în dezbaterile politice ale timpului. Mișcările muncitorești existau deja în 1842 atât în Marea Britanie, cât și în Franța. În Franța, „comunismul” devenise obiectul atenției publice în 1840. Cuvântul fusese introdus în uz de către republicanul radical Étienne Cabet, ca înlocuitor inofensiv pentru ideea interzisă a unei republici egalitariste.

Cabet dezvăluie în cartea lui “Adevăratul Creștinism Potrivit Lui Isus Cristos” (publicată in cinci volume in 1846 cu titlul Le vrai christianisme suivant Jésus Christ) că ideile lui erau influențate de creștinismul primar. Cartea declară că scopul lui Cristos era de a stabili egalitate socială, și contrastează creștinismul primar cu ecleziasismul din vremea lui Cabet. În ea, Cabet susține că împărăția lui Dumnezeu vestită de Isus nu era altceva decât o societate comunistă. Cartea conținea și o istorie populară a revoluțiilor franceze din 1789 până în 1830.

Republicanii ultra-radicali se remarcaseră prin accentul pus pe egalitate și prin identificarea lor cu faza extremă iacobină a Revoluției Franceze. Printre ei s-au numărat și adepți ai lui Robespierre, ai lui Hébert și mai ales ai lui „Gracchus” Babeuf, care în 1796 în numele egalității încercaseră să organizeze o revoltă împotriva Directoratului (guvernul francez după căderea lui Robespierre) – de aici și identificarea frecventă între „comunism” și „babouvism”. Amintirea acestui eveniment fusese reînviată de veteranul conspirator revoluționar și supraviețuitor al complotului Philippe Buonarroti, a cărui relatare, Conspirația Lui Babeuf Pentru Egalitate, a apărut la Bruxelles în 1828. Scopul „Egalilor” fusese răsturnarea guvernului corupt al Thermidorului și înlocuirea lui cu un comitet de urgență format din „înțelepți” (o nouă versiune a Comitetului de Siguranță Publică al lui Robespierre). Scopul lui ar fi fost să-i exproprieze pe cei bogați, să preia pământurile și să înființeze o comunitate de bunuri; care va reda apoi puterea poporului, constituit de atunci ca o republică egalitară și democratică. Doctrina lui Babeuf a reapărut în cadrul societăților republicane radicale formate în urma Revoluției din iulie 1830, precum Société des droits de l’homme (Societatea Drepturilor Omului). Aceste societăți, compuse în principal din studenți și artizani din Paris, au considerat monarhia parlamentară, franciza proprietății și economia laissez-faire a noului „rege-cetățean”, Ludovic Filip, ca o „trădare”. Eforturile lor repetate la insurecție provocaseră un răspuns guvernamental din ce în ce mai represiv, iar în 1835 nu doar că societățile republicane au fost scoase în afara legii, dar și orice susținere a ideii de republică este de acum încolo interzisă.

În fața acestei represiuni, o parte a opoziției republicane intră în clandestinitate. Se formează societăți secrete, cum ar fi Société des saisons (Societatea anotimpurilor), care a încercat o revoltă eșuată în 1839 sub conducerea lui Armand Barbès și Auguste Blanqui. Acesta a fost fundalul susținerii de către Cabet a stabilirii pașnice a comunităților comuniste, prezentată în 1840 în lucrarea sa Călătorie în Icaria, o imitație laborioasă a Utopiei lui Sir Thomas More.

(Extras din cartea Karl Marx – Greatness and Illusion a lui Gareth Stedman Jones)

Comunismul lui Cabet era un sistem totalitar cu accente puritane. In comuna înființată de el în SUA, acesta interzice fumatul și alcoolul, vânatul și pescuitul din plăcere, precum și plângerile vizavi de mâncare. Ordonă liniște absolută în ateliere și supunere față de el însuși.

Homosexualitate

Comunismul de mai târziu interzice homosexualitatea, ca și creștinismul, și chiar îl pedepsește în codul penal (art. 200 in codul penal al României de exemplu).

Avort

La fel se întâmplă cu avortul, fiind pedepsiți și femeia și oricine o asistă în tentativa de avort, cu mici excepții (decretul 770 din 1966, România), cu închisoare de la 1 la 3 ani. În România, femeile care lucrau în întreprinderi erau obligate să facă anual (si chiar lunar in unele cazuri) un control ginecologic, iar medicii consemnau orice semn care ar fi putut indica sarcina sau un avort. Dacă nu erau însărcinate, erau întrebate de ce nu sunt.

Gravidele erau monitorizate lunar. Ca să dea exemplu negativ şi să sperie româncele cărora le-ar fi trecut prin cap să scape de sarcinile nedorite, regimul comunist a recurs la gesturi sinistre, fără precedent în istorie. O femeie moartă în urma unui avort empiric, fostă lucrătoare la APACA, a fost plimbată cu sicriul prin curtea unităţii, în văzul colegelor, drept exemplu negativ.

Drept pedeapsă pentru cei care nu făceau copii, comuniştii au şi întrodus taxa de celibat şi de nuliparitate. Tinerii căsătoriţi care nu aveau copii erau obligaţi să achite un impozit de 10% din venitul lunar. Iniţial impozitul viza doar cuplurile căsătorite şi fără copii, dar din anul 1977 a fost aplicat şi celibatarilor.

Mai târziu s-au înfiinţat noi instituţii (Comisia Naţională de Demografie în 1971 de pildă) şi au intrat în funcţiune alte mecanisme de constrângere şi supraveghere. Începând din anii 80, s-a decis de către Ceauşescu ca femeile să fie supuse periodic unor controale ginecologice amănunţite. Semestrial, instituţiile medicale de profil aveau obligaţia să raporteze numărul „gravidelor depistate”. Şi unele licee din România comunistă au introdus practica efectuării controlului ginecologic anual obligatoriu al elevelor (este şi cazul Liceului Pedagogic din Arad în anii 1974 – 1978).

Contraceptivele nu se găseau comerț.

În 1985, un alt decret a ridicat vârsta minimă a femeilor cărora li se permitea să facă avort, de la 40 la 45 de ani şi a micşorat-o pe cea la care puteau să se căsătorească, de la 16 la 15 ani.

Noul Testament declară că femeia este mântuită prin nașterea de copii (1 Timotei 2:15)

Divorț

Regimul comunist din România a încercat să reglementeze şi să controleze sever şi viaţa intimă a familiilor. În 1948, autorităţile comuniste au eliminat din Codul civil român articolele 254 – 276, referitoare la motivele de divorţ stabilite prin consens (care fuseseră în vigoare din 1864). Prin Legea nr. 18/1948, divorţul a devenit dependent de comandamentele ideologice ale justiţiei comuniste, iar începând cu 1966, divorţul devine posibil doar în „cazuri excepţionale”.

In Noul Testament, Isus interzice divorțul conform evangheliei lui Marcu (10:2-12). Matei adaugă o excepție însă, divorțul ajungând sa fie permis astfel doar din motive de infidelitate (Matei 19:9).

Ideologie Mono

Creștinismul afirmă că este un monoteism (in ciuda “sfintei treimi”. Figura supremă nu suferă competiție, e “geloasă” când apar competitori (“zei falși”). Abaterea de la acest principiu se pedepsea cu moartea (Deuteronom 13:6-18). Singura religie adevărată este creștinismul.

Comunismul în practică e la fel. Nu doar că partidul comunist nu permite existența altor partide și se consideră singurul fel de partid care duce la bunăstare și dreptate, și condamnă la moarte oponenții politici sau îi bagă la închisoare, ci chiar figura supremă, președintele țării (sau secretarul general al partidul comunist) are putere absolută de multe ori asupra oricui. La fel stau lucrurile in creștinism cu Dumnezeu.

Cultul personalității

Biblia e plină de osanale aduse la adresa lui Dumnezeu. Un exemplu ar fi “Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” – Apocalips 4:8

In comunism, virtuțile figurii supreme erau trâmbițate in mod constant la televizor, radio, cărți, în școli, etc.

Cum și-a cumpărat Pavel apostolatul de la apostolii din Ierusalim

m-am suit din nou la Ierusalim […] M-am suit acolo, în urma unei descoperiri (?), şi le-am arătat Evanghelia pe care o vestesc eu printre neamuri. Le-am arătat-o, în particular, celor recunoscuţi drept conducători, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

Galateni 2:1-2

Pavel spune că a călătorit la șefii mai mari ai creștinismului pentru ca aceștia să aprobe evanghelia pe care o predica, deși Pavel încearcă cumva să voaleze acest motiv spunând că a făcut-o ca urmare a ‘unei descoperiri’ divine. Nu vrea să explice clar în ce consta respectiva ‘descoperire’, și e destul de ușor de bănuit de ce: ce rost ar fi avut să îl trimită Isus pe Pavel la mai marii apostoli șefi, ca să-i informeze vizavi de această nouă evanghelie, când Isus le-ar fi putut face ‘descoperirea’ direct lor?

De ce să necesite o evanghelie divină aprobarea unor muritori?

Pavel se lăudase de fapt că evanghelia lui nu era a lui, ci că a primit-o direct de la Isus Cristos:

Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine umană pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci mi-a fost descoperită de Isus Cristos.

Galateni 1:11-12

De ce ar fi fost nevoie ca Pavel să prezinte această evanghelie spre aprobarea apostolilor, dacă ea chiar era primită de la Isus? Pavel explică de ce, furnizând un motiv ciudat:

Le-am arătat-o, în particular, celor recunoscuţi drept conducători, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

Galateni 2:2

Adică dacă apostolii nu ar fi aprobat-o, Pavel ar fi predicat-o degeaba până la urmă? Păi nu era divină? Cum să fi alergat degeaba? Răspunsul e din nou destul de lesne de dibuit: această evanghelie proprie a lui Pavel ar fi avut astfel sigiliul aprobator al conducătorilor mișcării, și astfel ar fi îndepărtate controversele iscate în urma predicării ei, avute de Pavel cu discipolii tradiționali ai lui Isus, care urmau legea mozaică. Fără sigiliul aprobator al apostolilor, evanghelia lui Pavel, și statul lui de apostol (autonumit), ar fi rămas sub semnul întrebării și al acuzațiilor de apostazie aduse de creștinii tradiționali:

li s-a spus despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii dintre neamuri să se lepede de Legea lui Moise, că le zici să nu-şi circumcidă copiii şi să nu mai respecte obiceiurile. Ce este de făcut?

Fapte 21:21

De ce ne spune Pavel că evanghelia lui este aprobată de apostoli? Pentru că detractorii lui (creștinii tradiționali mozaici) continuă să îi atace evanghelia. Pavel polemizează împotriva lor în toată epistola către galateni, chiar din primul capitol, și ajunge să le dorească acestor creștini tradiționali care respectau legea mozaică și îndemnau la circumcizie, să își mutileze organele genitale dacă tot insistau cu circumcizia (Gal 5:11-12).

Și-a cumpărat Pavel apostolatul?

Apostolii aparent i-au dat undă verde lui Pavel să își predice evanghelia, dar cu o singură condiție:

Au cerut doar un singur lucru: să ne amintim de săraci, lucru pe care m-am şi străduit să-l fac

Gal 2:10

Să ne amintim de săraci? Cum să ne amintim, și de care săraci? E vorba de contribuții financiare pentru „săracii” din Ierusalim, adică pentru aceeași comunitate din care făceau parte apostolii care îi dau voie la Pavel să își predice evanghelia, cu condiția de a cotiza la tezaur:

Cu privire la strângerea de ajutoare pentru sfinţi, faceţi şi voi ceea ce le-am spus şi bisericilor din Galatia să facă:  în prima zi a fiecărei săptămâni, fiecare dintre voi să pună deoparte, din ceea ce a câştigat, pentru ca atunci când vin să nu mai fie necesar să se strângă nimic. Când voi sosi, pe cei pe care-i consideraţi vrednici îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la IerusalimDacă mi se va părea potrivit să merg şi eu, vor merge cu mine.

1 Corinteni 16:1-3

Vreau să ştiţi, fraţilor, despre harul pe care Dumnezeu l-a dat în bisericile din Macedonia, pentru că, fiind încercaţi deosebit de mult prin necazuri, bucuria lor abundentă şi marea lor sărăcie au rezultat într-o manifestare de har abundentăEu depun mărturie că ei au dat din proprie iniţiativă, după puterea lor şi chiar dincolo de puterea lorrugându-ne cu multă insistenţă pentru harul de a fi părtaşi la această slujire pentru sfinţi […] anul trecut aţi fost primii nu doar în a face, ci şi în a dori să faceţi; 11 acum deci terminaţi lucrarea, pentru ca, tot aşa cum aţi dorit, tot astfel şi daţi, după posibilităţile pe care le aveţi.

2 Corinteni 8:1-4, 10-11

Nu este necesar să vă scriu despre această slujire pentru sfinţipentru că eu cunosc bunăvoinţa voastră, […] Dacă cei din Macedonia ar veni cu mine şi v-ar găsi nepregătiţi, ce ruşine ne-ar fi – ca să nu mai vorbesc despre ruşinea voastră – pentru că am avut o astfel de încredere în voi! Astfel, cred, fraţilor, că este necesar să vă îndemn, să vin la voi mai înainte, pentru a pregăti darul pe care l-aţi promis; atunci, el va fi gata ca un lucru pe care vreţi să-l daţi şi nu ca o constrângere. Reamintiţi-vă: cine seamănă puţin va secera puţin, iar cine seamănă mult va secera mult. Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu regret, nici din constrângere, pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe dătătorul voios. Dumnezeu poate să vă dea din abundenţă orice dar [dar nu celor din Ierusalim?], pentru ca, având întotdeauna lucrurile de care aveţi nevoie, să faceţi cât mai multe fapte bune, aşa cum este scris „A împărţit, a dăruit celor nevoiaşi […] Căci ajutorul acestei lucrări pe care o faceţi voi nu doar că împlineşte nevoile sfinţilor, ci şi abundă în mulţumiri aduse lui Dumnezeu. 13 În urma dovezii acestui ajutor, voi Îl slăviţi pe Dumnezeu prin ascultarea voastră faţă de mărturisirea Evangheliei lui Cristos şi prin generozitatea contribuţiei faţă de ei şi faţă de alţii, 14 iar ei se vor ruga pentru voi 

2 Corinteni 9:1-2, 4-9, 12-14

Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a-i sluji pe sfinţi acolo26 Căci celor din Macedonia şi Ahaia[n] le-a făcut plăcere să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinţii din Ierusalim27 Le-a făcut plăcere să facă aceasta şi, într-adevăr, le erau datori, pentru că, dacă neamurile au avut şi ele parte de binecuvântările duhovniceşti ale acestora, la rândul lor şi ele ar trebui să-i slujească cu binecuvântări materiale28 Deci, după ce voi fi îndeplinit aceasta şi le voi fi dat în siguranţă ceea ce a fost adunat, voi merge în Spania

Romani 15:25-28

Apare Mesia Bar Kohba în Evanghelia lui Ioan?

Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi; dacă însă vine altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.

Ioan 5:43

Se referea oare aici scriitorul la un anumit personaj care venise în numele lui propriu și care fusese „primit” de evrei ca Mesia, sau este o afirmație făcută la modul general? Unii erudiți1 sunt de părere că ioanicul Isus se referă aici la Bar Kohba, un mesia din al doilea secol e.n. vestit pentru că a condus a două revoltă evreiască contra imperiului roman, revoltă care a început în anul 132 e.n. și a durat trei ani.

Bar Kohba

Bar Kohba este un titlu în aramaică, care înseamnă „Fiul Stelei”, sau mai pe scurt „Steaua”2. Numele lui era de fapt Shimon, fiul lui Kosevah; titlul Bar Kohba are o conotație mesianică, făcând aluzie la Numeri 24:17:

Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape! O stea răsare din Iacov, un sceptru se ridică din Israel. El va zdrobi căpeteniile Moabului şi capetele tuturor fiilor lui Şet

În timpul revoltei, evreii răsculați bat monede3 pe care apar referințe la Shimon Bar Kohba, cum ar fi de exemplu aceasta:

„Shimon” apare pe fața monedei (stânga), anul atribuit fiind 134/135 e.n.

Numele de Shimon are ca rădăcină verbul „a auzi”. Pe alte monezi batute tot atunci, numele lui Shimon este abreviat la primele lui 3 litere, „șma”, care corespunde imperativului „auzi” (ca în expresia „ascultă Israele!”):

„Shma” apare pe fața monedei (stânga), anul atribuit fiind 132- 135 e.n.

„Șma”, „auzi”, are o încărcătură specială în Iudaism. Profesiunea de credință pe care fiecare evreu o făcea zilnic de două ori era cea din Deuteronom 6:4:

Sh’ma, Yisra’el! [Ascultă Israel] Adonai [Domnul, în original YHWH] Eloheinu [Dumnezeul nostru], Adonai [Domnul] echad [unul (este)]

Ascultă Israel, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul unul este

Această declarație este deseori numită „Șema”, și este centrală Iudaismului. Prescurtându-și numele pe aceste monede4, se crează o iluzie între numele lui și șema pe care fiecare evreu o rostea de două ori zilnic, adică Șimon bar Kohba este prezentat ca fiind simbolul și apărătorul monoteismului iudaic. Șimon deci face uz teologic aici de numele lui însuși, „vine în numele lui însuși” cum spune Ioan 5:43, acest verset fiind deci o posibilă aluzie la Șimon Bar Kohba.

Următorul verset, Ioan 5:44, face și el aluzie la șema, spunând că evreii nu cauta slavă de la unul, singurul Dumnezeu. În acest capitol 5 începe verbul „a auzi” (șma, dar în greacă) să devină statistic și teologic proeminent în evanghelia lui Ioan. La fel stau lucrurile și cu conceptul de mărturisire, mărturisitor, martor. Ce legătură ar avea acest lucru cu Bar Kohba?

Mărturisirea din Șema

Tradiția iudaică era ca în Deuteronom 6:4 (unde apare șema) să se scrie prima litera din primul cuvânt și ultima litera din ultimul cuvânt din verset, cu litere mai mari ca restul literelor din verset. Tradiția unea cele două litere mărite, rezultând cuvântul “martor”, compus din cele două caractere.  Ideea este că atunci când spui șema, mărturisești unitatea divinității și adevărul monoteismului, și că ești gata să fi martirizat pentru acest adevăr, adică a fi martir. 

Domnul este unul (sau una?)

Tot în evanghelia lui Ioan, ioanicul Isus spune „eu și tatăl una suntem”. Unii erudiți consideră că și această figură de stil este bazată pe Șema. Adică ioanicul Isus spune că Iavhe, Tatăl, primul „Domn” din Deuteronom 6:4, și Isus, al doilea „Domn” din verset, sunt una:

Sh’ma, Yisra’el! [Ascultă Israel] Adonai [Domnul, primul, Tatăl in ev. Ioan] Eloheinu [Dumnezeul nostru], Adonai [Domnul, al doilea, Isus in ev. Ioan] echad [unul (este)]

Deuteronom 6:4

Eusebiu din Cezarea despre Bar Kohba

Eusebiu din Cezarea, născut în 260 e.n, episcop, nu are cuvinte bune despre Bar Kohba, și e evident de ce: îl considera un fals mesia. În faimoasa lui lucrare „Istoria Bisericii”, el scrie că Bar Kohba fusese un criminal și un tâlhar (4.6.2). În Ioan 10:10 găsim o paralelă cu ce spune aici Eusebiu despre Bar Kohba:

Hoţul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viaţă şi s-o aibă din abundenţă.

Ioan 10:10

În acest context (capitolul 10) spune ioanicul Isus că el și tatăl una sunt, aluzia la Șema Israel.

Eusebiu mai scrie de asemenea că Bar Kohba pretindea că este un astru (un corp ceresc care dă lumină) și care a coborât din cer, pe pământ. Aceasta corespunde cu prologul evangheliei, in care Isus era lumina care a venit in lume (Ioan 1:4, 7-9). Cei care au scris5 evanghelia lui Ioan par că vor să contrasteze această lumină, pe Isus, cu lumina lui Bar Kohba: Ioan spune că Isus era “lumina adevărată” (1:9). Ioan se pare că continuă polemica împotriva lui Bar Kohba, falsul mesia, în favoarea celui pe care-l credea că este adevăratul Mesia, Isus.

Fiul Stelei devine fiul minciunii

După ce revolta eșuează lamentabil, și literatura rabinică începe să îl vorbeasca de rău pe Bar Kohba. Îi schimbă numele din Bar Kosevah în Bar Koziba, care înseamnă „fiul minciunii”. Și acest lucru pare să aibă o paralelă în evanghelia lui Ioan (8:44) unde ioanicul Isus spune că diavolul este tatăl minciunii, și evreii care nu-l acceptă pe el sunt fiii diavolului. Bar kohba fiind numit în batjocură „fiul minciunii”, este până la urmă fiul diavolului, adică din nou, un fals mesia.

Dacă într-adevăr așa stau lucrurile, înseamnă că a patra evanghelie nu a fost compusă târziu în anii 90 e.n., ci și mai târziu, după 135 e.n.

1De exemplu Samuel Zinner, pe ale cărui idei se bazează acest articol.

2După cum fii lui Israel sunt israeliți, fiul omului este om, etc.

3De fapt folosesc monede romane pe care le reinscipționează.

4vezi și aici.

5vezi Ioan 21:24

Exorcistul străin al lui Marcu – era Pavel?

Evanghelia lui Marcu este considerată de unii ca fiind o scriere pauliană, adică scrisă de facțiunea creștină care urma învățăturile lui Pavel. Cealaltă facțiune opusă fiind cea a tradiționaliștilor/ebioniților care urma ideologia lui Petru/Iacob, a fidelității față de legea mozaică.

De exemplu, Marcu 7:19 trage din cuvintele lui Isus concluzia că Isus a abolit cel puțin o parte din legea mozaică (cea care reglementa ce se putea mânca și ce era interzis de mâncat):

15 Nu există nimic din afara omului, care, intrând în el, să-l poată spurca, ci ceea ce iese din om, aceea îl spurcă!“ 16 (Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!) 17 După ce a lăsat mulţimea şi a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat despre pildă. 18 El le-a zis: „Şi voi tot fără pricepere sunteţi? Nu înţelegeţi că orice intră în om din afară nu-l poate spurca, 19 fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar apoi este aruncat afară, în latrină?“ A declarat astfel curate toate bucatele

Epistolele atribuite lui Pavel conțin și ele aceeași doctrină, că legea a fost abolită de Isus (Romani 10:4), și deci instrucțiunile ei cu privire la alimente curate și necurate nu mai sunt valabile:

Nu distrugeţi lucrarea lui Dumnezeu de dragul unei mâncări! Într-adevăr, toate lucrurile sunt curate, însă este rău pentru un om să mănânce ceva care pe celălalt l-ar face să cadă. – Romani 14:20

Sau

Mâncaţi orice se vinde pe piaţa de carne, fără să vă puneţi vreo întrebare din cauza conştiinţei, căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el!“ Dacă un necredincios vă cheamă la masă şi vreţi să mergeţi, mâncaţi orice vi se va da, fără să vă puneţi vreo întrebare, din cauza conştiinţei – 1 Corintieni 10:25-27

Faptele Apostolilor este și ea o lucrare pauliniană (dar care se pare că vrea să împace cele două facțiuni opuse), care îl face pe Petru să ajungă la aceeași concluzie, că prevederile legii privitoare la alimentele permise și interzise sunt abolite (Fapte 10:9-15)

Petru s-a suit pe acoperiş […]. I s-a făcut foame şi a vrut să mănânce. […] A văzut cerul deschis şi ceva ca o pânză mare fiind coborâtă pe pământ de cele patru colţuri. În ea se aflau tot felul de patrupede, animale mici ale pământului şi păsări ale cerului. Un glas i-a vorbit astfel: – Petru, ridică-te, înjunghie şi mănâncă! Însă Petru a zis: – În nici un caz, Doamne! Căci niciodată n-am mâncat ceva pângărit sau necurat! Glasul i-a vorbit din nou, a doua oară: – Ceea ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti pângărit

După cum se amintea într-un articol precedent, Faptele Apostolilor  încearcă să îi dea lui Pavel aceeași aură pe care o avea Isus. Luca se inspiră din povestirile despre Petru și Isus, prezentându-l pe Pavel făcând bine din loc în loc, fiind uns cu spirit sfânt, vindecând bolnavi, înviind morți, exorcizând demoni și predicând în sinagogi până când în sfârșit se îndreaptă înspre Ierusalim:

Atunci Pavel, supărat, s-a întors şi i-a zis duhului: „Îţi poruncesc în Numele lui Isus Cristos să ieşi din ea!“ Şi a ieşit chiar în ceasul acela.

Faptele Apostolilor 16:18

Exorcistul străin al lui Marcu

Marcu are o povestire mai ciudată despre un exorcist străin care nu-i urmează pe apostoli (și Pavel se laudă că evanghelia lui nu provine de la apostoli, și nu urmează învățătura apostolică):

Ioan I-a zis: – Învăţătorule, noi am văzut pe cineva care scotea demoni în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu ne urma. Isus i-a răspuns: – Nu-l opriţi, căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu şi care să Mă poată vorbi de rău imediat după aceea. Cel care nu este împotriva noastră este de partea noastră.

Marcu 9:38-40

Să fie acest exorcist care nu-i urma pe apostoli, Pavel? Încearcă Marcu aici să facă apologetică pentru ca Pavel să fie acceptat de creștinii tradiționaliști care îl respingeau pe Pavel pe motiv că desființa legea?

i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege! Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveţi pe toţi iudeii dintre neamuri să se lepede de Legea lui Moise, că le zici să nu-şi circumcidă copiii şi să nu mai respecte obiceiurile

Faptele Apostolilor 21:20-21

De remarcat că evanghelia lui Matei stă de partea tradiționaliștilor, a creștinilor care respectau legea mozaică. Ea insistă asupra respectării legii și face aluzie negativă la Pavel. Isus se pronunță aici ferm împotriva vreunui sfârșit al legii mozaice, spunând:

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine [PAVEL] va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va [PAVEL] învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

Mt 5:17-19

Mateianul Isus l-ar fi facut cu ou si cu oțet pe Pavel daca ar fi trăit in timp ce acesta desființa porțiuni majore din lege și îi învăța pe alții astfel în această privință.

Această evanghelie nu trage concluzia trasă de cea a lui Marcu, că Isus ar fi „curățat toate bucatele”. Ea nu include episodul marcan al exorcistului străin (probabil Matei știe unde bate Marcu). Ea conține chiar o declarație a lui Isus care afirmă tocmai opusul ideii din Marcu că un exorcist care nu îi urmează pe apostoli trebuie acceptat:

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» 23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!

Matei 7:22-23

De remarcat că aici este vorba de exorcizări în numele lui Isus1. Mateianul Isus îi acuză pe acești exorciști ca săvârșesc fărădelege, făra de Lege. Cuvântul folosit aici este anomie, adică fără lege. Pavel era acuzat că abolea legea mozaică. Să fie cuvintele mateianului Isus o referință la Pavel, exorcistul fără de lege?

1Povestea despre fii preotului Sceva din Fapte nu se poate aplica aici de vreme ce aceștia evident susțineau legea mozaică.

Mitologia Faptelor: Cum ajunge Pavel din persecutor, persecutat

Luca1 nu inventează doar primul conciliu creștin din capitolul 15 așa cum am văzut într-un articol precedent, el crează și mitul persecuției primilor creștini și a convertirii lui Pavel, insipirându-se din cel puțin două surse2:

  1. Faimoasa tragedie a lui Euripide, ‘Bacchae‘, a cărei premieră a avut loc în 405 î.e.n. la teatrul lui Dionis din Atena. Este considerată una din cea mai bune tragedii scrise vreodată, antică sau modernă. Iudeea era deja de secole sub influența culturală a imperiului grec la data când Luca scrie Faptele Apostolilor.
  2. Povestea convertirii lui Heliodorus din 2 Macabei.

Din 2 Macabei Luca împrumută povestea unui persecutor al poporului lui dumnezeu care este oprit de o viziune a unor ființe supranaturale (3:24-26), aruncat la pământ într-un leșin, orbit (3:27), și îngrijit de evrei drepți care se roagă pentru însănătoșirea lui (3:31-33), după care fostul persecutor se convertește la adevărata credință a celor pe care încercase anterior să îi persecute (3:35) și începe să o vestească (3:36).

Teatrul lui Dionis, Atena, unde premiera tragediei Bacchae a avut loc în 405 î.e.n

Luca derivează din Bacchae miezul relatării epifaniei de pe drumul Damascului – ideea de bază a unui persecutor care ajunge să se convertească contrar voinței lui, dar prin voința dumnezeului a cărui închinători îi persecuta.

Luptă împotriva lui dumnezeu

Pentheus încearcă din răsputeri să expulzeze din Teba maenadele – adeptele – lui Dionis3, (fiului zeului suprem Zeus și al unei muritoare), contrar sfaturilor date de Cadmus, Teiresias și alții, care îl avertizează pe Pentheus să nu fie găsit luptând împotriva unui zeu. Teiresias spune:

Nu voi fi convins de tine să lupt împotriva zeului (325)

„Prostule, nu cunoști consecințele cuvintelor tale. Ai vorbit nebunii și înainte, dar asta este deja sminteală curată!” (357-60)

Dionis îi spune

El, un om muritor, a încercat să lupte contra unui zeu (636-37)

„Te avertizez încă o dată: nu ridica arme împotriva unui zeu” (788-89)

Luca scrie:

34 Dar un fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli. 35 Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora. 36 Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră au fost risipiţi şi nimiciţi. 37 După el s-a ivit Iuda Galileeanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră au fost risipiţi. 38 Şi acum, eu vă spun: Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; 39 dar, dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” – Fapte 5

Beție? Nu.

Un martor al evenimentelor afirmă că

[maenadele] nu sunt, așa cum crezi, bete cu vin (686-87)

Luca scrie:

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi (Fapte 2:15)

De toate vârstele

Acești adepți care nu sunt beți sunt de toate vârstele:

femei în vârstă, tinere, și necăsătorite (693-94)

Luca:

feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri (Fapte 2:17)

Cu flăcări pe cap

flăcări ardeau în părul lor, dar nu le ardea (757-78)

Luca:

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. (Fapte 2:3)

Eliberare din închisoare prin cutremur

Pentheus rămâne un opozant încăpătânat, arestându-l pe nou venitul apostol al cultului, care se dovedește la urmă a fi însuși Dionis, fiul lui dumnezeu deghizat în om muritor.

Dionis spune

Scutură acest loc, spirit suveran al cutremurului! … (585-603)

Luca:

26 Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. (Fapte 16)

Fiul lui dumnezeu îl ironizează pe persecutor

Dionis intră în camera tronului lui Pentheus și îl ironizează:

Dacă aș fi în locul tău, aș aduce jertfă lui dumnezeu în loc să lovesc cu piciorul într-un țepuș (793-96)

În Fapte, Isus spune:

Saul, Saul, de ce Mă persecuţi? Îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş

Persecutorul vrea să se apropie de discipoli

Pentheus vrea să îi găsească pe discipolii ilegali a lui Dionis, iar Dionis se oferă să îl ajute. El va putea să îi observe ce fac, dar trebuie să se deghizeze purtând costumația lor distinctă făcută din piele de căprioară (912-16)

Luca spune:

26 Când a ajuns în Ierusalim, a încercat să li se alăture ucenicilor, dar toţi se temeau de el, pentru că nu credeau că este un ucenic. 27 Atunci Barnabas l-a luat şi l-a dus la apostoli (Fapte 9)

Persecutorul se convertește

Fiul lui dumnezeu (Dionis) îl vrăjește pe Pentheus să accepte planul (914-916), Pentheus se îmbracă cu costumul maenadelor. Și Pavel trebuie să fie pregătit pentru a ajunge la discipoli:

„Frate Saul, m-a trimis Domnul – Isus, Cel Care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai – ca să-ţi recapeţi vederea şi să fii umplut de Duhul Sfânt!“ 18 Imediat, de pe ochii lui au căzut un fel de solzi, şi el şi-a recăpătat vederea. Apoi s-a ridicat, a fost botezat (Fapte 9:17-18)

Persecutorul Pentheus începe să aibă vedenii, cauzate de fiul lui dumnezeu Dionis, în care îl vede pe acesta așa cum Dionis vrea (după cum Pavel are vedenia cu Isus). Pentheus îi spune:

Te văd ca pe un taur4, și ți-au răsărit în cap coarne. Ai fost o sălbăticiune înainte? Acum ai devenit un taur.

Dionis:

Zeul ne acompaniază, deși înainte nu avea intenții bune. Noi am făcut pace cu el, și acum vezi ceea ce trebuie să vezi. (920-24)

Anterior în timp ce Pentheus se îmbrăca cu hainele discipolilor, el mărturisește că a devenit un credincios adevărat în ciuda opoziției lui din trecut (Dionis îi spune că o șuviță nu îi stă cum trebuie):

În timp ce eram înauntru [când se schimba] îmi scuturam șuvița de păr înainte și-napoi, într-un extaz bahic, am mutat-o de la loc. (930)

Fostul persecutor moare persecutat

Dionis însă îl trimite pe noul convertit la pierzare, el știe că Pentheus va fi descoperit de maenade, care îl vor rupe în bucăți. Ironia sorții! Săracul de el, putea să persecute, dar nu putea să reziste persecuției, nici măcar când era vorba de femei. A vrut să le persecute pe maenade? Să o facă! O să vadă el cum e să fi persecutat! El devine un credincios adevărat, și până la urmă ajunge să aibă soarta unui credincios adevărat. La fel stau lucrurile și cu Pavel.

Dionis îi spune lui Pentheus:

Tu singur vei suferi pentru cetatea ta. Te așteaptă un mare calvar. Urmează-mă. Eu sunt îndrumătorul tău, care îți dau mântuire. (963-64)

În această lumină putem înțelege în sfârșit teribila ironie din Fapte 9:16, unde Isus vorbește despre Pavel:

Îi voi arăta cât de mult trebuie să sufere de dragul Numelui Meu

Pavel, un convertit în ciuda lui însuși, va găsi că pedeapsa lui va fi pe măsura fărădelegilor lui. Va suferi în calitate de membru al aceleași comunități împotriva căreia el însuși a dezlânțuit persecuția.

De ce inventează Luca toate acestea?

Luca încearcă să îi dea lui Pavel aceeași aură pe care o avea Isus – probabil pentru că era nevoie; ebioniții îl criticau pe Pavel, afirmând că era un împotrivitor al dreptei credințe5. Luca se inspiră din povestirile despre Petru și Isus, prezentându-l pe Pavel făcând bine din loc în loc, fiind uns cu spirit sfânt, vindecând bolnavi, înviind morți, exorcizând demoni și predicând în sinagogi până când în sfârșit se îndreaptă înspre Ierusalim.

Predicțiile despre viitorul lui calvar insinuează ce se va întâmpla acolo, și după un tumult la templu, este arestat, judecat în fața Sanhedrinului, și apoi în fața autorităților irodiene și romane, care îl declară nevinovat, iar apoi se sugerează că a fost omorât (Fapte 20:25; 21:1; Luca 18:31-33).

Și ca să fie imaginea completă, Luca simte nevoia să includă o scenă care corespunde botezului lui Isus administrat de Ioan ca început al slujirii lui (Luca 3:21-22). Aceasta este utilitatea secvenței de pe drumul Damascului și a întâlnirea cu Anania.

Ideea întâlnirii lui Pavel cu înviatul Isus în timp ce acesta era pe drumul către Damasc provine probabil din povestirea lui Luca despre întâlnirea a doi discipoli cu Isus pe drumul câtre Emaus (Luca 24:13-33), iar întâlnirea cu „Cel Drept” (FA 22:14) „pe care tu îl persecuți” (FA 22:8) probabil derivă dintr-o poveste mai veche, al cărei ecou se găsește în Recunoașterile Clementine, în care Pavel îi întinde o ambuscadă lui Iacov cel Drept în templu. Luca inversează situația, Cel Drept (Isus) îi întinde lui Pavel o ambuscadă.

Dar per total, secvența este o paralelă a botezului pe care Ioan i-l administrează lui Isus. De ce se obosește Luca să ne spună că Pavel stătea pe o bine cunoscută „stradă numită Dreaptă” (FA 9:11), dacă nu vrea să facă aluzie la prezicerile despre Botezător de a „pregătiți calea Domnului și faceți-i drepte cărările” (Luca 3:4)?

Viziunea pe care Pavel o are despre Isus reflectă propria viziune pe care Isus a avut-o despre spiritul care coboară (Luca 3:22). După cum Isus primește spiritul sfânt la botez, Pavel îl primește prin mâinile lui Anania (FA 9:17). Iar Anania chiar administrează un rit de botez pentru spălarea păcatelor (FA 22:16), întocmai cum face Ioan (Luca 3:3).

Și ca ultim punct, insăși numele Anania (Hananiah, Hananyahu) este o simplă deghizare a numelui Ioan (Yahhannon), sufixul teoforic înlocuind prefixul identic.

Convertirea lui Pavel

În cuvintele atribuite lui Pavel din Galateni 1:22-23, Pavel le amintește cititorilor că fostul lor persecutor predică acum mesajul creștin, însă conținutul acestor afirmații din Galateni nu sprijinesc poveștile lui Luca din Faptele Apostolilor. Nu există aici nici o mențiune a vreunei călătorii spre Damasc când s-ar fi întâmplat vreo convertire.

Pavel pretinde în 1 Corinteni 9:1 că „l-am văzut pe domnul” și spune în 15:8 că „mi s-a arătat”, dar nu menționează nimic despre circumstanțele în care aceste evenimente s-au petrecut, sau că ar avea vreo legătură cu vreo convertire religioasă. Povestirea din Fapte leagă împreună convertirea lui Pavel cu numirea lui ca apostol al păgînilor, dar tot ce Galateni 1:15-16 spune este că

Dumnezeu Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, a dorit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neamuri

Nimic despre ceva ce s-ar fi întâmplat pe drumul către Damasc, sau despre vreo convertire. Cu excepția cazului în care suntem porniți de la început să găsim povestea despre drumul către Damascu aici, cuvintele din Galateni nu indică nici o convertire, ci se vorbește pur și simplu despre o dedicație religioasă pe viată care a fost asigurată prin decret divin dinainte de nașterea lui.

Anthony J. Blasi scrie:

Relatarea convertirii din Faptele Apostolilor prezintă o scenetă dramatică în care Isus cel înviat îl smerește pe Pavel pe drumul către Damasc, și vorbește cu el. Însă nimic din aceste lucruri nu apare în scrisorile Pauline. Ele însă ne spun că „rudele ” lui Pavel erau de asemenea apostoli. Într-o scrisoare de recomandare pentru diaconul Fivi, atașată la sfârșitul epistolei către Romani, Pavel scrie că rudele lui, Andronic și Iunia, „sunt de vază printre apostoli, și ei erau in Cristos înainte de mine (Rom 16:7)6

Ca și mulți clerici din ziua de astăzi, Pavel este mândru că provine dintr-o familie cu tradiție „clericală”, un fapt care cu greu poate fi armonizat cu imaginea tradițională a unui Pavel care se întoarce 180 de grade de pe calea pe care era, salvat printr-o intervenție miraculoasă a lui Isus.

Dar din faptul că găsim in scrisorile Pauline referințe la persecuția pe care acesta o aplica creștinilor, nu reiese necesitatea unei convertiri? Cum să îi fi persecutat Pavel pe creștini dacă era creștin? Următorul articol va analiza acest lucru.

1În general se presupune că autorul anonim al celei de-a treia evanghelii din NT este și autorul Faptelor; acest articol îl va desemna cu numele de „Luca”, după numele acordat de tradiție mai târziu.

2Vezi lucrarea Sisters rejoice: Paul’s Letter to the Philippians and Luke-Acts as Received by First Century Philippian Women (Stockhom: Almqvist & Wiksell, 1988) de Lilian Portefaix, și The Amazing Colossal Apostle: The Search for the Historical Paul (Signature Books, 2012) de Robert M. Price.

3Bacchus la romani.

4Dionis era deseori reprezentat sub forma unui taur cu coarne

5Vezi „Recunoașterile” din literatura clementină.

6Anthony J. Blasi, Making Charisma: The Social Construction of Paul’s Public Image (New Brunswick: Transaction Books, 1991), 26. Se poate într-adevăr argumenta că „rude” aici înseamnă doar „evrei” (cum e cazul în Romani 9:3, unde apare expresia „rudele mele după carne” cu referință la evrei), însă sunt menționați și alți evrei fără să fie folosită această terminologie. A-l distanța astfel pe Pavel de rudele lui este a folosi aceeași tactică folosită de cei cei care spun că frații și surorile lui Isus trebuie să fie doar verișori. Niciunde în Noul Testament Pavel nu identifică specific oameni ca fiind rudele lui doar pentru că aceștia sunt evrei ca și el. De fapt, cuvântul grecesc folosit, „sugenon”, este folosit in NT în exclusivitate pentru a desemna rude de familie: Marcu 6:4; Luca 1:58; 2:44; 14:12; 21:16; Ioan 18:26; Fapte 10:24.

A fost Isus un profet fals?

Isus impartasea asteptarile lui Ioan Botezatorul referitoare la desfasurarea iminenta a sfârșitului lumii rele. El predica:  

Marcu 1:15 “S’a împlinit vremea, si Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti în Evanghelie.”

Atunci era timpul cand promisiunile lui Dumnezeu vor fi indeplinite. Imparatia este aproape. Este atat de aproape incat:

“sunt unii din ceice stau aici, care nu vor muri pîna nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venita cu putere” (Marcu 9:1).

Creștinii cred ca acest lucru se referă la transfigurare, însă acest lucru este dezmintit de totalitatea declarațiilor lui Isus.

Isus credea ca venirea imparatiei lui Dumnezeu este iminenta. Atat de iminenta era, incat unii din cei 12 apostoli vor fi inca in viata cand vor vedea imparatia venind in forta. El spune clar ca nimeni nu stie ziua si ora aceea (nici chiar el insusi), dar le da de inteles ca venirea imparatiei, si venirea lui, se vor intampla in timpul vietii lor.

Profetiile despre distrugerea templului si semnele care vor prevesti aceasta distrugere:

Marcu 13:1 Cînd a iesit Isus din Templu, unul din ucenicii Lui i -a zis: ,,Învatatorule, uita-Te ce pietre si ce zidiri!”2Isus i -a raspuns: ,,Vezi tu aceste zidiri mari? Nu va ramînea aici piatra pe piatra, care sa nu fie darîmata.”

3Apoi a sezut pe muntele Maslinilor în fata Templului. Si Petru, Iacov, Ioan si Andrei, L-au întrebat deoparte:

4,,Spune-ne cînd se vor întîmpla aceste lucruri, si care va fi semnul cînd se vor împlini toate aceste lucruri?”

Isus le raspunde insirand semnele apocaliptice bine cunoscute: ca vor auzi de falsi mesia, de razboaie, foamete, cutremure, ca vor fi persecutati; cel mai important insa:

Marcu 13:14 Cînd veţi vedea ,urîciunea pustiirii` stînd acolo unde nu se cade să fie, -cine citeşte să înţeleagă-atunci cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi.

Cei patru apostoli aveau sa vada „uraciunea pustiirii”, iar cei care vor fi in Iudea trebuiau sa fuga la munti. Ce zice Isus, de ce trebuiau sa fuga la munti?

Pentrucă în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost de la începutul lumii, pe care a făcut -o Dumnezeu, pînă azi, şi cum nici nu va mai fi vreodată – vs. 19

Cei patru apostoli aveau sa treaca prin acest „necaz mare”, dar zilele acelui necaz vor fi scurtate. Ce zice Isus ca se va intampla in acele zile, dupa necazul cel mare?

24Dar, în zilele acelea, după necazul acesta [Matei zice „imediat dupa necazul acela], soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,

25stelele vor cădea din cer, şi puterile cari sînt în ceruri vor fi clătinate.

26Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

27Atunci va trimete pe îngerii Săi, şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vînturi, dela marginea pămîntului pînă la marginea cerului.

Ce trebuiau sa faca acesti patru apostoli in acest moment?

Luca 21:28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptaţi-vă şi ridicaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie! 

Cei patru apostoli trebuiau sa se uite sus (de unde venea Isus, pe norii cerului), pt. ca salvarea celor patru discipoli (si a discipolilor contemporani cu ei desigur) era aproape.

Templul fusese distrus in anul 70 e.n., deci toate semnele insirate erau menite a se intampla pana in anul 70, in primul secol. Isus vorbeste cu Petru, Iacov, Ioan si Andrei, si le spune ca ei vor fi martori la aceste evenimente.

Generatia care vede semnele vazute de Petru, Iacob, Ioan si Andrei “nu va trece pîna nu se vor împlini toate aceste lucruri”. Toate acestea se vor intampla in timpul oamenilor din secolul I e.n.

Tot aşa, cînd veţi vedea întîmplîndu-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun că nu va trece generatia acesta, pînă cînd se vor împlini toate aceste lucruri. – Luca 21:31-32

„In zilele acelea” Isus avea sa vina cu norii cerului si ingerii lui ii vor strange pe cei fideli. Chiar si marele preot, si toti cei prezenti la procesul in care Isus a fost condamnat la moarte, aveau sa-l vada pe Isus venind cu norii:

Marcu 14:62 ‘veti vedea pe Fiul omului sezînd la dreapta puterii si venind pe norii cerului..’ 

Apostolii aveau sa fuga de persecutie din cetate in cetate, dar Isus avea sa se intoarca inainte ca ei sa fi fugit prin toate cetatile Israelului.

“Cînd va vor prigoni într’o cetate, sa fugiti într’alta. Adevarat va spun ca nu veti ispravi de strabatut cetatile lui Israel pîna va veni Fiul omului.” (Matei 10:23).

In mod clar, apostolii lui Isus aveau sa fie primeasca salvarea mult asteptata la scurt timp de la desfasurarea semnele escatologice enumerate de Isus, si aveau sa-l vada venind pe norii cerului.

Concluzia: Ioan Botezatorul, Isus, discipolii lui, s-au inselat. Asteptarile lor escatologice au fost inselate, profetiile lui Isus s-au dovedit a fi false.

 

Celelalte scrieri ale noului testament reflecta si ele aceste idei despre sfârșitul care avea sa vina in secolul 1. Autorii lor credeau ca acele vremuri erau „ultimele zile”.

În trecut, Dumnezeu le-a vorbit strămoșilor noștri de multe ori și în multe feluri, prin profeți, însă în aceste zile de pe urmă El ne-a vorbit prin Fiul. Evrei 1:1-2

Scriitorul crede ca acele vremuri, in care nu demult Isus fusese pe pamant, erau zilele de pe urma.

La fel crede si autorul lui 1 Petru (1:20):

El a fost cunoscut înainte de crearea lumii, dar a fost revelat numai la sfârșitul veacurilor, pentru voi.

Cuvintele atribuite lui Petru in Fapte 2:15-18 arata ca Petru credea ca timpul in care traiau erau zilele de pe urma:

15 Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât nouă dimineața!

16 Nu, ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 „în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu,

voi turna din Duhul Meu peste toți oamenii,

fiii și fiicele voastre vor profeți,

tinerii voștri vor avea vedenii,

iar bătrânii voștri vor visa visuri!

18 Și, într-adevăr, peste sclavii Mei – atât bărbați, cât și femei –

în zilele acelea voi turna din Duhul Meu

și vor profeți.

Adică zilele din urma – cand trebuia sa se împlinească profetia aceasta – corespundeau cu timpul la care vorbește Petru, adică zilele din urma erau atunci, in secolul 1.

Scriitorul lui 1 Ioan (2:18) merge si mai departe, la vremea la care scria el, ajunsesera deja in „ultimul ceas”:

Copilași, este ora de pe urmă și acum sunt mulți anticriști (așa cum ați și auzit – că vine anticristul). Prin aceasta știm că este ultima oră.

Ei *stiau* ca este ora de pe urma.

Tot in 1 Petru (4:7) mai scrie:

Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape – de aceea, fiți înțelepți și disciplinați-vă în vederea rugăciunii!

Da, sfarșitul tuturor lucrurilor era aproape, asa cum promise Isus. Asa zice si scriitorul Apocalipsei:

Revelația lui Isus Cristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să le arate sclavilor Lui ce trebuie să se întâmple în curând. Fericit este cel care citește și fericiți sunt cei care aud cuvintele profeției și care ascultă de ceea ce a fost scris în ea, pentru că timpul este aproape! – 1:1,3

Deci toate grozaviile din Apocalipsa, trebuiau sa se intample in curand, foarte aproape, in secolul I. Scriitorul vrea sa se asigure ca intelegem acest lucru, si dupa ce enumera toate evenimentele apocaliptice, repeta:

Mi-a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de crezare și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și-a trimis îngerul să le arate sclavilor Săi ce trebuie să se întâmple în curând (22:6).

Apostolul Pavel

Si Pavel era un adept al traditiei escatologiei iminente proclamate de Isus, ca orice crestin timpuriu. Si el credea ca Dumnezeu avea in curand sa puna capat acestei lumi, si de aceea, spre exemplu, ii sfatuieste pe crestinii neinsurati sa nu-si caute neveste, pentru a putea “sluji Domnului fara piedici” (1 Cor 7:32,35). Cei care erau deja casatoriti, sunt sfatuiti de Pavel astfel:

1 Cor 7:29 Iata ce vreau sa spun, fratilor: de acum vremea s’a scurtat. Spun lucrul acesta, pentruca ceice au neveste, sa fie ca si cum n’ar avea

Vremea se scurtase, mai ramanea putin timp, deci crestinul insurat nu trebuia sa se “îngrijeasca de lucrurile lumii, cum sa placa nevestei” (vs. 33), ci sa “se îngrijeasca de lucrurile Domnului, cum ar putea sa placa Domnului” (vs. 32). El continua

1 Cor 7:30-31 cei ce plîng, ca si cum n’ar plînge; cei ce se bucura ca si cum nu s’ar bucura; cei ce cumpara, ca si cum n’ar stapîni; cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca si cum nu s’ar folosi de ea; caci chipul lumii acesteia trece.

Cu alte cuvinte, pentru Pavel, timpul ramas acestei lumi era scurt in secolul I, forma acestei lumi este deja pe cale de disparitie. Pentru el, acel timp din secolul intai era timpul de pe urma, crestinii care traiau atunci urmau sa prinda sfarsitul acelei lumi. El credea cu adevarat ca

“Domnul este aproape” (Filipeni 4:5). 

Pavel mai credea că

„noaptea aproape a trecut și ziua este aproape” (Rom 13:12).

In viziunea lui Pavel, situatia lor era asemanatoare cu a cuiva care dormea noaptea: noaptea aproape ca trecuse, zorii zilei urmau sa se arate, iar ei trebuiau sa se trezeasca. Pavel si cei din Roma erau aproape de a fi salvati, vremurile intunecate se vor termina curand, salvarea lor era iminenta.

El si celor carora le scrie “astepta(u) adoptia ca fii, adica rascumpararea trupului” lor”. “O asteptam”, scrie el (Romani 8:23-25). Mai precis:

1 Tesaloniceni 1:10 asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L -a înviat din morti: pe Isus, care ne salveaza de mînia care vine

Pavel si fratii lui de credinta din sec. I asteptau sa fie salvati, Isus sa se intoarca din cer, in timpul vietii lor. 

Pavel exprima aceleasi sperante si cu alte ocazii:

1 Tesaloniceni 4:15-17 Iata, în adevar, ce va spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom ramînea pîna la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiti.

16Caci însusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trîmbita lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, si întîi vor învia cei morti în Hristos.

17Apoi, noi cei vii, cari vom fi ramas, vom fi rapiti toti împreuna cu ei, în nori, ca sa întîmpinam pe Domnul în vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Evident ca Pavel credea ca el si tesalonicenii vor trai sa vada intoarcerea lui Isus din cer, vor vedea cum el va invia mortii, si vor fi luati in cer unde il vor intalni pe Isus in nori. Toate acestea, in timpul vietii lor pamantesti, in secolul I.

 Aceeasi idee apare in 1 Corinteni.

1 Cor 15:51-52 Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati,

52într’o clipa, într’o clipeala din ochi, la cea din urma trîmbita. Trîmbita va suna, mortii vor învia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati.

Desi nu toti crestinii din secolul I vor muri, toti acesti crestini, inclusiv Pavel si corintenii, vor avea trupul schimbat cu unul glorios cand mortii vor invia. Pavel se astepta ca invierea escatologica a mortilor sa avea loc in timpul vietii lor (eveniment care coincidea cu venirea lui Isus, vs. 23); unii dintre ei, chiar si Pavel, vor fi inca in viata cand acel eveniment grandios va avea loc.

Cu siguranta ei aveau sa traiasca in timpul cand „ziua Domnului” va veni ca un hot:

1 Tesaloniceni 5:2 Pentru ca voi însiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea.

3Cînd vor zice: ,,Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia însarcinata; si nu va fi chip de scapare.

4Dar voi, fratilor, nu sînteti în întuneric, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot.

Tesalonicenii trebuiau sa ramana “treji” (6) pentru ca Isus vine ca un hot – cand nimeni nu se asteapta – asa ca ziua cand Isus avea sa vina ii va prinde nepregatiti daca nu erau treji spiritual. Da, tesalonicenii din secolul I aveau sa prinda ziua reintoarcerii lui Isus.

Intorcandu-ne la 1 Corinteni 15, cititorul gaseste aceeasi idee a lui Pavel ca invierea celor fideli era iminenta, citind cu atentie faptul ca Isus cel inviat este “cel dintai rod dintre cei morti” (vs. 20); cand vine vorba despre ordinea in care invierea are loc, “fiecare la rîndul lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos” (vs. 23). Simbolismul folosit aici de Pavel este unul al recoltei. Cand recolta incepea, mai intai erau stranse primele roade, si lucratorii iau parte la o sarbatoare care celebreaza inceputul recoltei. Toata lumea stia ca recoltarea restului roadelor urma imediat dupa, era iminenta. Pavel indica astfel ca venirea lui Isus si deci invierea tuturor credinciosilor (restul roadelor) era gata sa se intample in orice moment.

Apar problemele

Cu trecerea timpului crestinii incepeau sa devina din ce in ce mai nerabdatori si dezamagiti, vazand ca timpul trecea si Isus nu mai venea.

Iacov e nevoit sa le scrie:

Iacov 5:7-8 Prin urmare, fiţi răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului! Iată că fermierul aşteaptă rodul preţios al pământului, având răbdare cu el, până când primeşte ploaie timpurie şi târzie.

8Fiti si voi îndelung rabdatori, întariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape.

9Nu va plîngeti unii împotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati: iata ca Judecatorul este chiar la usa.

Iacov incearca sa-i asigure ca venirea lui Isus este aproape, el este deja “la usa”, intrarea lui pe scena lumii este iminenta.

Scriitorul epistolei catre evrei e nevoit sa scrie la fel ca Iacob:

Evrei 10:25 Sa nu parasim adunarea noastra [unii deci nu mai veneau la adunari], cum au unii obicei; ci sa ne îndemnam unii pe altii, si cu atît mai mult, cu cît vedeti ca ziua se apropie.

Evrei 10:35

Sa nu va parasiti dar încrederea voastra, pe care o asteapta o mare rasplatire!

36Caci aveti nevoie de rabdare, ca, dupa ce ati împlinit voia lui Dumnezeu, sa puteti capata ce v’a fost fagaduit.

37,,Înca putina, foarte putina vreme”, si ,,Cel ce vine va veni, si nu va intarzia.

Crestinii aveau nevoie de incurajare pentru a mai rezista: “fiti rabdatori”, “nu va pierdeti increderea pentru ca va va fi rasplatita”. Isus de fapt nu întârzia, chiar daca asa ar părea. Isus vine imediat! Răbdare fraților!

Intr-o ultima incercare, scriitorul Apocalipsei il face pe Isus insusi sa ia cuvantul pe aceasta tema si sa incurajeze crestinii pe ultima suta de metri. El spune:

Iată, Eu vin curînd; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. […] Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: ,,Da, Eu vin curînd.„ Amin! Vino, Doamne Isuse! – Apoc 22:7,20.

Pe cand epistola pseudoepigrafa 2 Petru avea sa fie scrisa, situatia deja se inrautatise si mai mult. Unii crestini intrebau deja in mod deschis, “Unde este promisiunea venirii lui?” (2 Petru 3:4) Apologetul ii numeste „batjocoritori”, insa intrebarea lor era una legitima. In fond, Isus spusese ca avea sa vina in timpul vietii apostolilor, si altii au crezut si nutrit aceasta speranta. Sperantele lor au fost inselate, profetiile sfarsitului iminent au esuat.

Iată de ce Isus a fost un profet fals.

Vezi versiunea video si/sau raspunsuri contra unor obiectii aici.

BIBLIA – GRESITA, SAU CUVANTUL LUI DUMNEZEU? PARTEA III-A – ALTE GREȘELI DIN EVANGHELII

Vezi partea a 2-a aici.

Matei 8:17

ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre“.

Matei citează aici Isaia 53:4, dar Isaia 53 vorbeste de „robul” lui dzeu (vs 11), iar contextul arata ca „robul” lui dzeu este de fapt Israel (41:8-9; 42:1,19; 43:10; 44:1-2, 21; 45:4; 48:20; 49:3,5-6), nu Isus.

Israelul va fi restabilit dupa ce a fost la pamant (52:1-12) in robie in Egipt si Asiria, intocmai ca „robul” care a fost „taiat din lumea celor vii”. Vs 13-14 continua vorbind de acest rob, Israelul, care va fi inaltat desi arata ca un om terminat in ochii natiunilor (din pricina robiei si a razboiului). Robul Israel va uimi natiunile si regii lor vor ramane gura casca; căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră(15).

Urmatorul verset (53:1) vorbeste deja din perspectiva natiunilor, vizavi de ceea ce aud si ce nu mai auzisera:

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (53:1)

Israelul „a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile ([noua, natiunilor], şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă [noua, natiunilor].

3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi [natiunile] nu L-am băgat în seamă.”

Israelul era un paria in fata natiunilor, suferind de tot felul de nenorociri.

„Totuş, El suferinţele noastre le -a purtat, şi durerile noastre le -a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.”

Natiunile credeau ca „este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit” din cauza acestor nenorociri repetate suferite de Israel, dar cum a purtat el „suferinţele noastre” si „durerile noastre” ale natiunilor? Daca citim mai departe, acest rob este restabilit, si acum e infatisat ca o stearpa care iese din durerile nasterii si este binecuvantata cu tot felul de binecuvantari dupa ce fusese ca „o femeie părăsită şi cu inima întristată, ca pe o nevastă din tinereţă, care a fost izgonită”, dar care a fost reprimita si inaltata – din noi ca si „robul”. Si cum se vorbea de descendentii robului ca vor prospera (53:10), descendentii femeii (Israelului) vor prospera (54:13), si femeia/slujitorul va prospera, etc.

Deci cum vor beneficia natiunile de pe urma acestor lucruri? Versetele care urmeaza spun ca:

4 Iată, l-am pus [pe David] martor pe lîngă poapore, cap şi stăpînitor al popoarelor.

5 Întradevăr, vei chema neamuri, pe cari nu le cunoşti, şi popoare cari nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfîntul lui Israel, care te proslăveşte.„

Si mai departe (56:3-9):

3 Străinul care se alipeşte de Domnul, să nu zică: ,Domnul mă va despărţi de poporul Său!` Şi famenul să nu zică: ,Iată, eu sînt un copac uscat!`

4 Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Famenilor, cari vor păzi Sabatele Mele, cari vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legămîntul Meu,

Strainii se vor alatura Israelului in inchinarea la dzeu, si vor fi binecuvantati:

5 le voi da în Casa Mea şi înlăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune de cît fii şi fiice; le voi da un nume vecinic, care nu se va stinge.

6 Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să -I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu -l pîngărească, şi vor stărui în legămîntul Meu,

7 îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi -i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.„

8 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care strînge pe cei risipiţi ai lui Israel: ,,Voi mai strînge şi alte popoare la cei strînşi acum din el.„

9 ,,Veniţi toate fiarele de pe cîmp, veniţi de mîncaţi, toate fiarele din pădure!

Deci iata ca desi natiunile erau straine de dzeu pacatuind in nelegiuirea lor, restaurarea  Israelului de la un popor la pamant la popor prosper si conducator, va uimi natiunile pacatoase si ele se vor alatura Israelului in inchinarea la dzeu, primind astfel si ei binecuvantari. Si-au trait fericiti pana nu s-au trezit la realitate si au realizat ca e totul un basm.

Matei 12:18

„Iată-L pe Sclavul Meu, pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea!

Matei citeaza Isaia 42:1, care de fapt zice:

Iatã Sclavul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îsi gãseste plãcere sufletul Meu.

Deci nu e preaiubit, e ales, si e sprijinit. Iar contextul arata ca de fapt este vorba de Israel, nu de Isus (41:8-9; 42:1,19; 43:10; 44:1-2, 21; 45:4; 48:20; 49:3,5-6). Pasajul continua:

Nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-I va auzi glasul pe drumuri.

De fapt Isus striga:

Ioan 7:28 Si Isus, pe cînd învãta pe norod în Templu, striga: ,,Mã cunoasteti si Mã stiti de unde sînt!”

Ioan 7:37 In ziua de pe urmã, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stãtut în picioare, si a strigat: ,,Dacã înseteazã cineva, sã vinã la Mine, si sã bea”.

Ioan 12:44 Iar Isus a strigat: ,,Cine crede în Mine, nu crede în Mine, ci în Cel ce M’a trimes pe Mine”.

Matei 12:21

Si Neamurile vor nãdãjdui în Numele Lui.

De fapt textul ebraic al Isaia 42:4 spune ca neamurile vor nadajdui in legea lui, nu in numele lui. Doar traducerea in greacă a VT (LXX) spune „numele” si nu „legea”. 

Matei 27:46

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lema sabactani?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“

Contextul versetului citat de Matei (Psa 22:1) arata că nu poate fi vorba de Isus:

Psalm 22:2

Dumnezeul meu, strig ziua, dar nu-mi răspunzi, strig noaptea, dar nu găsesc odihnă.

Când strigase Isus ziua si nu gasea odihna?

Psalm 22:4

În Tine au nădăjduit tații noştri

Cuvantul din textul ebraic (si din cel grecesc) este „tați”. Parcă Isus nu avea tată pământesc.

Citate greșite

Matei 4:16

Norodul acesta, care zãcea în întunerec, a vãzut o mare luminã; si peste cei ce zãceau în tinutul si în umbra mortii, a rãsãrit lumina.„

Citatul e din Isaia 9:2, dar acel verset spune ca oamenii umblau in intuneric, nu că zăceau (adică tocmai invers). De asemenea, textul ebraic nu pomeneste nimic de vreo umbra a mortii, ci doar versiunea greaca Septuaginta.

Greseli ale lui Isus

Matei 4:10 ,,Pleacã, Satano„, i -a rãspuns Isus. ,,Cãci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tãu sã te închini si numai Lui sã -I slujesti.`

De fapt asa ceva nu scrie in biblie. Cel mai apropiat verset ar fi Deuteronom 6:13:

Sã te temi de Domnul, Dumnezeul tãu, sã -I slujesti, si pe Numele Lui sã juri. 

Matei 5:43

 Aţi auzit că s-a zis: «Să-l iubeşti pe semenul tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău».

De fapt niciunde in VT nu s-a zis „să-l urăşti pe duşmanul tău”.

Matei 11:10

Că el este acela despre care s-a scris: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.

Citatul este din Maleahi 3:1, care de fapt zice:

„Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va pregăti calea înaintea Mea”

Marcu 12:30

Si: ,Sã iubesti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, cu tot cugetul tãu, si cu toatã puterea ta`; iatã porunca dintîi.

Isus citeaza gresit, in Deuteronom 6:5 scrie doar de inima, suflet si putere, nimic de cuget.

Etc…

Demonstrarea inexistentei zeului crestinilor

Argumentele impotriva existentei dzeului crestin sunt de factura stiințifica, logică si biblică. Iată câteva dintre ele:

Stiintifice: 

Materia/energia nu pot fi creată /distrusă.

Moartea e necesară, si nu o consecință a păcatului: pielea e constituita din celule moarte.

Biologia dezminte ca cineva ar fi creat toate ființele (si conform speciilor lor), iar cosmologia dezminte ideea că universul ar fi fost creat de cineva.

Toată stiința actuala infirmă ideile din primele capitole ale genezei – cum că tot universul ar fi fost apărut in cateva zile, că mai intâi a fost creat pamantul si apoi restul universului, că plantele au aparut pe pamant înainte de existenta soarelui, că pământul este plat și are colțuri.

Logice

1) Se spune că dzeul crestin este extrem de iubitor dar iși torturează copiii veșnic arzându-i în foc. E ca și cum ai spune ca un pătrat este rotund.

2) Se spune că dzeul crestin este omnipotent, dar omnipotența este un concept eronat. Este acest dzeu capabil să creeze un obiect atât de greu încât nici el sa nu-l poată ridica? Omnipotența este un concept absurd, deci un dzeu omnipotent este un dzeu inexistent.

Biblice

1) Se spune că dzeul crestin este omniscient, dar biblia dezminte de fapt acest lucru, dzeu fiind uneori revelat ca fiind ignorant în anumite situatii. De exemplu, dzeu iși dă seama ca lumina (și alte lucruri create) este bună doar după ce o crează și o inspectează (Gen 1).

În grădina Eden el nu știe unde s-au ascuns Adam și Eva („Unde sunteți?”, Gen 3:9), in cer dzeu nu stie pe unde s-a plimbat Satan (Iov 1:7) iar Isus nu știe unde a fost pus trupul lui Lazăr („Unde l-aţi pus?”, Ioan 11:34, dar Evrei 4:13 spune că „nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite”, iar Ieremia 23:24 spune ca „Se poate ascunde cineva în locuri secrete fără ca Eu să-l văd?”).

Lui dzeu ii pare rău că l-a creat pe om după ce „a văzut că răutatea omului era mare pe pământ” (Gen. 6:5-6). Apoi dzeu spune că trebuie să se „coboare să văd dacă” Sodoma si Gomora erau chiar asa de depravate „aşa cum s-a auzit până la Mine; iar dacă nu, voi şti.” – Gen 18:20.   

Iar Isus (dzeul creștinilor) mărturisește că este ignorant vizavi de ziua și ora sfârșitului (Marcu 13:32).

2) Revenind la “omnipotența” dzeului crestin, biblia comite greșeala de arăta ca de fapt nu este omnipotent. Jud. 1:19 spune că „Domnul a fost cu Iuda şi Iuda a luat în stăpânire regiunea muntoasă, dar nu i-a putut izgoni pe locuitorii din câmpie pentru că aveau care de fier”

3) Se spune că dzeul creștin este omniprezent, dar de fapt biblia contrazice această părere. De exemplu, dzeu se plimba prin grădina Edenului (Gen 3:8), iar Isus se urcă la cer și se înfăţişează „pentru noi în prezenţa lui Dumnezeu” (Evr 9:24).

4) Se spune că adevăratul autor al bibliei este dzeu, însă ea este plină de greșeli. De exemplu:

5) Se spune că dzeul creștinilor e Isus, dar acesta se dovedește a fi un profet fals.

6) O modalitate pt crestini de a demonstra că dzeul lor exista este descrisă chiar in biblie:

Să ni se dea doi tauri. Ei să-şi aleagă un taur, să-l taie în bucăţi şi să-l aşeze pe lemnele de pe altar, dar să nu-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur şi-l voi aşeza pe lemne, dar nu-i voi da foc. Apoi, voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. – Bine, a răspuns tot poporul. În clipa în care se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat şi a zis: „ Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău şi că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne , eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inimile spre Tine! “ Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a înghiţit şi apa care era în şanţ.

1 Regi 18:23-24,36-38

Acest lucru contrazice de altfel porunca de a nu-l pune la încercare pe dzeu. Dacă acest episod este real, de ce nu vor creștinii sa repete experimentul lui Ilie vizavi de alți dzei (Allah, Vishnu, Zâna Zânelor, Odin, etc)?