Dezacorduri doctrinale in biserica primara – partea II, iata legea nu e legea

Pavel impotriva legii mozaice

Acest asa zis apostol depune un efort sustinut in epistolele lui incercand sa-si convinga confratii ca nu trebuiau sa se supuna legii mozaice. Acest fapt demonstreaza clar ca in biserica primara nu doar ca nu exista un acord in privinta sfarsitului legii, ci ca nici macar un curent in aceasta directie nu exista. Numarul scriitorilor biblici, dintre toti scriitorii NT-ului, care afirma ca legea nu mai era valabila este 1 (unu), Pavel.

De aceea efortul lui Pavel in aceasta directie este considerabil. Acesta isi daduse seama ca cerintele legii (in special taierea preputului la adulti) era o piedica serioasa in raspandirea crestinismului, deci dezvolta o ideologie proprie menita sa indeparteze piedicile legii mozaice.

Isus: Voi respingeti porunca lui Dumnezeu si anulati astfel cuvantul lui Dumnezeu

Dar aceasta ideologie privata a lui Pavel intra in conflict direct cu atitudinea evreului pios Isus, care ca orice evreu pios, avea legea mozaica in sange. Peste tot unde vine vorba de legea mozaica, Isus e ori mai strict chiar decat legea insasi, ori porunceste respectarea ei cu sfintenie.

Astfel, cand isi avertizeaza discipolii vizavi de „carturari si farisei”, el le spune ca totusi, acestia „stau pe scaunul lui Moise” (adica predau legea lui dzeu data lui Moise), si

Deci toate lucrurile, pe cari vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le (Mt 23:2,3)

Adica toate lucrurile din legea mozaica trebuiau respectate de discipoli, inclusiv circumcizia binenteles. Cu alta ocazie Isus ii critica pe carturari si farisei pentru ca prin traditia lor au efectiv desfiintat legea mozaica (de aceea aceasta critica i se aplica si lui Pavel):

„Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia oamenilor!

Apoi le-a zis: „Şi aţi respins frumos porunca lui Dumnezeu ca să ţineţi tradiţia voastră! Căci Moise a zis: «Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta!» şi «Cel ce îşi blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.» Însă voi ziceţi: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: ‘Orice ai putea primi de la mine este korban’ – adică este deja închinat ca dar lui Dumnezeu –, pe acela nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau mama lui!» Şi anulaţi astfel Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră pe care o răspândiţi!” – Marcu 7:9-13

Acuzatia lui Isus ca ei resping porunca lui dzeu si anuleaza astfel cuvantul lui dzeu, i se potriveste de minune lui Pavel (care era de fapt chiar fariseu si el). De remarcat cum Isus isi exprima dezamagirea ca porunca legii mozaice de a ucide copiii care isi necinstesc parintii nu mai este aplicata, o porunca respinsa cu vehementa azi de crestini.

„Ce scrie in Lege, cum citesti?”

Cu o alta ocazie, intrebat fiind ce trebuie cineva sa faca pentru „a mosteni viata vesnica”, Isus raspunde sustinand legea:

„Cunoşti poruncile: ,,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.” – Mr 10:17-19.

Pavel n-ar fi raspuns astfel nici in ruptul capului. In alta versiune Isus raspunde:

„Ce scrie in Lege, cum citesti?” – Lu 10:25

Proclamatia lui Pavel despre sfarsitul legii este deci falsa. Isus nu a intentionat niciodata sa spuna, nu a spus, si nu a lasat vreodata de inteles ca moartea lui avea sa insemne sfarsitul legii. Dimpotriva, se pronunta ferm impotriva vreunui sfarsit al legii mozaice spunand:

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine [PAVEL] va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va [PAVEL] învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. – Mt 5:17-19

Isus l-ar fi facut cu ou si cu otet pe Pavel daca ar fi trait in timp ce acesta desfiinta portiuni majore din lege si ii invata pe altii in aceasta privinta1.

Razboiul ipocrit al lui Pavel impotriva crestinilor traditionali

Discipolii traditionali ai lui Isus, asa cum era de asteptat avand in vedere invatatura stapanului lor, respectau legea mozaica cu zel. Pavel ii numeste „fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi”(Gal 2:4) si le doreste sa isi mutileze organele genitale daca insista atat de mult cu circumcizia (Gal 5:12); el scrie ca li s-a opus in Ierusalim, si cand asemenea crestini traditionali din tabara lui Iacob2 (fratele lui Isus cica, mai marele crestinilor in Ierusalim) au venit din partea lui Iacob sa viziteze crestinii din Antiohia (Gal 2:12).

Realitatea este insa ca mai tarziu, la ultima lui vizita in Ierusalim, Pavel se teme de acesti „fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi”, si dorind sa infirme zvonurile (adevarate) si suspiciunile acestora ca Pavel invata sfarsitul legii, se da in spectacol cu inca patru insi respectand prevederile legii cu privire la purificare, si aduce jertfe conform legii (Fapte 21:20-26; 24:17).

Faptele Apostolilor vine in ajutorul lui Pavel cu inventii

Luca inventeaza episodul primului conciliu crestin (Fapte 15), care cica se intrunise pentru ca unii crestinii spuneau altora ca nu pot fi mantuiti daca nu respecta legea mozaica. Conciliul („impreuna cu duhu sfant”) decide ca crestinii ne-evrei nu trebuie sa respecte legea mozaica, cu exceptia a 3 prevederi din lege.

Acesta decizie „istorica” venita de la cel mai inalt for crestin este clar o inventie de vreme ce Pavel nu vorbeste niciodata despre ea in epistolele lui care incearca sa convinga expirarea legii. Daca ar fi fost un episod real, l-ar fi ajutat pe Pavel extraordinar de mult in argumentele lui contra valabilitatii legii. In fond, mai marii sectei – impreuna sa nu uitam, cu duhul sfant – decisera pentru toti crestinii ne-evrei acest lucru, si cica il trimisesera pe Pavel cu scrisori autentice sa vesteasca tuturor bisericilor aceasta decizie.

–-
1Apologistii vor invoca episodul femeii adultere (Ioan 7:53 – 8:11) in favoarea ideii inexistente ca Isus ar desfiinta legea, unde Isus cica este impotriva uciderii cu pietre a femeii, pedeapsa prescrisa de legea mozaica. De remarcat ca dovezile pentru originea non-Ioanica a acestei pericope (versetele 7:53 – 8:11) sunt coplesitoare. Ea lipseste din manuscrise timpurii si diverse precum p66 (ca. 200 e.n.), p75 (sec. III e.n.), Codex Sinaiticus (sec. IV), Codex Vaticanus (sec. IV), Codex Regius (L, sec. VIII), Codex Petropolitanus Purpureus (N, sec. VI), Codex Borgianus (T, sec. VI), Codex Freerianus (W, sec. V), Codex Monacensis (X, sec. X), Codex Macedonensis (Y, sec. IX), Codex Sangallensis (sec. IX), Codex Coridethianus (sec. IX), Codex Athous Lavrensis (sec. VIII/IX), minusculele 0141 (sec. X), 22 (sec. XII), 33 (sec. IX), 124 (sec. XI), 157 (ca. 1122), 209 (sec. XIV), 788 (sec. XI), 828 (sec. XII), 1230 (1124), 1241 (sec. XII), 1242 (sec. XIII), 1253 (sec. XV), 2193 (sec. X), etc.

Codex Alexandrinus (A, sec. V) si Codex Ephraimi Syri Rescriptus (C, sec. V) sunt defecte in aceasta parte a evangheliei, dar este foarte probabil ca nu au continut pericopa adulterei pentru ca masuratorile arata ca textul nu ar fi incaput pe pe foile lipsa pentru a include sectiunea impreuna cu restul textului.

In Est, pasajul este absent din cea mai veche forma siriana (syrc, s si cele mai bune manuscrise ale syrp), si de asemenea din Sahidica si versiunile sub Achmimice si manuscrisele Boiharice mai vechi. Unele manuscrise Armeniene si versiunea Georgica veche il omit.

In Vest, pasajul este absent din versiunea Gotica si din mai multe manuscrise in Latina Veche (ita, l*, q).

Nici un parinte bisericesc grec inainte de Eutim Zigabenus (sec. XII) nu comenteaza asupra pasajului, iar Eutim o face spunand ca copiiile corecte ale evangheliei nu il contin.

Cand adaugam acestei liste impresionante si diversificate de dovezi externe si faptul ca stilul si vocabularul pericopei difera in mod vizibil de restul evangheliei (vezi orice comentariu critic pe marginea pericopei), si ca intrerupe secventa 7:52 – 8.12ff (textul curge in mod natural de la 7:52 la 8:12ff daca scoatem 7:53 – 8:11), teza impotriva originii Ioanine a pericopei este decisiva. – A Textual Commentary on the Greek New Testament, Bruce Metzger, a 2-a editie.

2Dezacordurile celor doi sunt evidente. Daca Pavel spune despre lege ca i-a „inchis” pe oameni sub pacat, „inchisi pentru credinta” (Gal 3:22-23) Iacob scrie ca aceasta lege e de fapt o lege regala a libertatii (1:25; 2:12)

Dezacorduri doctrinale in biserica primara – Partea I, Paulienii contra traditionalisti

Nu e nici un secret ca in biserica primara crestina existau dezacorduri de doctrina. Factiunea Pauliana de exemplu se gasea deseori in dezacord cu credinciosii traditionali in Isus, si cu Isus insusi.

Prima parte se va referi la un singur, simplu aspect: locuia dzeu in templu sau nu? Isus raspunde „da”.

cine jură pe Templu, jură pe el şi pe Celce locuieşte în el – Mt 23:21

Pavel spune „nu”:

Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului, şi nu locuieşte în temple făcute de mîni – Fapte 17:24

 

 

Evolutii in teologia crestina primitiva – partea a II-a – trupurile celor inviati

(Citeste aici partile precedente din aceasta serie de articole)
Un alt aspect in evolutia teologiei crestine este trupul celor inviati, si in particular, al lui Isus.

Cele mai vechi scrieri din NT sunt scrisorile autentice ale lui Pavel, scrise in deceniul al 6-lea al primului secol. Evanghelia lui Marcu urmeaza in jurul anului 70, Matei si Luca mai tarziu, si a patra evanghelie in anii 90 e.n.

Astfel, credinta intr-un trup spiritual inviat, pare sa fi fost credinta initiala a crestinilor. Pavel spune despre Isus ca e un spirit, ca mortii primesc un trup spiritual la inviere, ca sangele si carnea nu pot intra in regatul dumnezeiesc.

Marcu contine invatatura lui Isus despre cei inviati, ca ei vor fi „ca ingerii”, care sunt spirite. In Marcu, nimeni nu-l vede pe Isus inviat. Toate dovezile ca el cica a inviat sunt un mormant gol si un tip care zice ca Isus a inviat. Atat (evanghelia se termina la Marcu 16:9, restul sunt adaugiri tarzii). Femeile chiar nu spun la nimeni nimic, pt. ca se temeau.

Credinta intr-un trup spiritual inviat, pare sa fi fost credinta initiala a crestinilor

Matei si Luca retin si ele invatatura lui Isus ca inviatii vor fi ca ingerii, dar incep sa se indeparteze de ea. In Matei, femeile dimpotriva, se grabesc sa spuna discipolilor ce au auzit. Isus nu lipseste de la apel ca in Marcu, ci le apare discipolilor in carne si oase, iar acestia au contact fizic cu el (ii imbratiseaza picioarele). Incepe sa se infiripeze tentativa de a-l face pe Isus inviat nu ca spirit, ci in carne si oase.

In Luca, dovezile ca Isus a inviat in carne si oase se inmultesc exponential. Si aici femeile povestesc discipolilor ce au auzit contrazicandu-l pe Marcu, iar Petru intra in mormantul gol si gaseste fasiile de panza in care trupul fizic mort al lui Isus fusese infasurat. Ideea e clara, trupul lui Isus a fost dezbracat de acestea, fiind inviat in trup (situatia identica cu a lui Lazar).

Mai mult, Luca il prezinta pe Isus executand actiuni de om in carne si oase, frangand painea la masa cu doi discipoli. Cea mai tare faza insa, este modul in care acest Isus Lucasian, strain de cel Marcian, corecteza crezul original al apostolilor in „Isus duhul inviat”. A doua generatie de crestini corecteaza prima generatie, afirmand astfel ca crezul lor intr-un Isus incorporal, ca duh inviat, este gresit:

37 Plini de frică şi de spaimă, ei credeau că văd un duh.
38 Dar El le -a zis: ,,Pentru ce sînteţi turburaţi? Şi dece vi se ridică astfel de gînduri în inimă?
39 Uitaţi-vă la mînile şi picioarele Mele, Eu sînt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n’are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.„
40 (Şi după ce a zis aceste vorbe, le -a arătat mînile şi picioarele Sale.)

41 Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau, şi se mirau, El le -a zis: ,,Aveţi aici ceva de mîncare?„
42 I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere.
43 El le -a luat, şi a mîncat înaintea lor.

Traducerea deci: prima generatie de crestini a crezut gresit in faptul ca Isus era duh dupa inviere. El de fapt a demonstrat ca a inviat in carne si oase, prezentandu-le mainile si picioarele, mancand hrana fizica, si negand de-a dreptul ca e duh (desigur, ca sa impace capra cu varza, secta „martorii lui Iehova” afirma ca Isus ii minte pe apostoli, imbracand un trup cu rani).

Pe cand ajungem in ultimul deceniu al primului secol la a 4-a evanghelie, dovezile invierii in trup fizic ajung la maxim. Petru vede nu doar fasiile de panza pe jos, ci si stergarul care fusese pus pe capul lui Isus; el nu era cu făşiile de pînză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc separat – indicand astfel o actiune deliberata a unui corp din carne si oase.

Femeile aici nu doar ca aud ca Isus ar fi inviat, ci il si vad inviat si ii ating corpul din carne si oase, inainte sa fi ajuns sa le transmita apostolilor vestea. Precizia dovezilor invierii fizice creste, Isus aratandu-le in plus si coasta unde fusese strapuns, si palmele mainilor pe unde i-au trecut cuiele; si mananca peste.

Cu trecerea timpului, credinta in trupul spiritual al lui Isus este abandonata in favoarea uneia intr-un trup carnal.

In acest fel razbate conflictul teologic dintre cei care tineau inca la crezul primei generatii de crestini, intr-o inviere spirituala fara carne si oase, si crezul nascut in generatiile urmatoare de crestini, intr-o inviere trupeasca, in carne si oase. Victoria acestora din urma a fost decisiva, marea majoritate a crestinilor de azi crezand in invierea fizica.

Evoluții în teologia creștină primitivă – Isus, discipolul lui Ioan Botezatorul

Nu doar teologia bisericilor de azi evolueaza sau involueaza, si nu doar ele au incercat sa modifice realitatea pentru a acoperi fapte jenante. Biserica crestina primitiva a secolului I a trecut prin experiente asemanatoare, si voi expune aici diferite aspecte ale acestei situatii, despre care se vorbeste de obicei in literatura care cerceteaza istoricitatea taranului galilean Isus.

Acest post este primul dintr-o serie care va examina evolutiile din teologia crestina primitiva. Sa incepem cu relatia dintre Ioan Botezatorul si Isus.

Isus, discipolul lui Ioan Botezatorul

Cand Isus merge la Ioan sa se boteze, el este doar un evreu necunoscut dintr-o mare multime de evrei atrasi de carismaticul Ioan Botezatorul, un predicator apocaliptic popular in acele timpuri. Ca si comparatie, istoricul evreu Iosefus Flavius vorbeste mult mai mult despre Botezator decat despre Isus – alocandu-i celui din urma doar 1-2 mentiuni fugare.

Botezatorul avea discipolii lui, si ii mai are si acum, cunoscuti azi sub numele de mandeeni. Acestia vorbesc un dialect aramaic si se presupune ca au migrat din sudul Levantului in Mesopotamia in primele secole ale erei noastre. Il considera pe Ioan Botezatorul ca fiind adevaratul Mesia. si il resping pe Isus Nazarineanul.

Din anumite puncte de vedere, miscarea lui Isus se trage din miscarea Botezatorului. Desi nu toti care veneau sa fie botezati de Botezator ramaneau in preajma lui, erau care o faceau. Primul discipol al lui Isus, Andrei, nu era de fapt discipolul al lui Isus, ci al Botezatorului (Ioan 1:35), si face cunostinta cu Isus in interiorul miscarii Botezatorului (cei dintre discipolii Botezatorului care mai tarziu devin discipoli ai lui Isus o fac doar dupa ce Botezatorul este inchis – Marcu 1:14-16). Cum a fost posibil acest lucru?

***

Isus insusi era un discipol al botezatorului, parasindu-si caminul si calatorind cale lunga sa-l vada pe Botezator si sa fie botezat de el, ramanand apoi in preajma lui asa cum reiese din a 4-a evanghelie. Dupa botez Isus merge in pustie iar evanghelistii interpreteaza ca merge acolo „ca sa fie ispitit de Satan”, dar e mult mai probabil ca Isus pur si simplu continua sa il urmeze pe Botezator in pustie, despre care se zice ca isi facea meandrele pe-acolo (Mr 1:4, Mt 3:1)

Dupa ce Botezatorul este inchis, Isus incepe sa predice mesajul invatat de la el („Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”, comp. Mr 1:15 cu ce predica Botezatorul in Mt. 3:2), si isi insuseste stilul stapanului sau (foloseste aceeasi expresie „pui de naparci” (mt 12:34; 23:33) ca si Botezatorul (mt 3:7; lu 3:7)), si practica botezului.

***

Dar aceste realitati devin o sursa de jena pt. crestini mai tarziu. Evident ca doar o parte a discipolilor lui Ioan devin discipoli ai lui Isus, iar restul refuza sa o faca, neconsiderandu-l pe Isus mai mare ca stapanul lor, Botezatorul. In fond, cine a botezat pe cine? Si nu boteza Ioan lumea pt. iertarea pacatelor (Isus sa aiba nevoie de iertarea pacatelor???) Asa ca crestinii incearca sa drege un pic situatia, trebuind sa faca fata „competitiei” reprezentata de discipolii statornici ai Botezatorului, iar acest lucru se poate observa in felul in care evangheliile evolueaza in aceasta privinta.

Botezatorul era o figura mult prea cunoscuta, si faptul ca Isus a fost botezat de el mult prea cunoscut, ca sa poata fi negat de evanghelisti. Ei trebuie sa mentioneze evenimentul, dar dreg lucrurile punand in gura Botezatorului cuvinte ale apologeticii crestine, incercand sa contracareze astfel opozitia ideologica a discipolilor acestuia. Cu fiecare noua evanghelie, rolul Botezatorului este micsorat pana cand e eliminat complet.

***

Astfel, evanghelia lui Marcu (recunoscuta de eruditi ca fiind prima din punct de vedere cronologic) il prezinta pe Ioan ca fiind un predicator independent, care nu afirma ca Isus este cel care urmeaza sa vina dupa el; pt Ioanul lui Marcu, Isus este doar un alt necunoscut care sta la coada sa fie botezat pt. iertarea pacatelor, si nu aude vocea din cer, nici nu vede nici un spirit sfant coborand cica peste Isus. Marcu insa are grija sa-l faca pe Botezator sa spuna ca nu el e Mesia (tocmai inversul a ceea ce discipolii de azi ai Botezatorului cred, si ceea ce probabil credeau discipolii lui si in sec. I – Lu 3:15).

Mai departe urmeaza evanghelia lui Matei, unde scriitorul anonim incearca sa repare omisiunea primei evanghelii: Botezatorul recunoaste deja aici ca Isus este Acela. Ca sa repare si jena faptului ca Isus a fost botezat de Ioan si nu invers, Botezatorul mateian protesteaza spunand ca de fapt el, Botezatorul, are nevoie sa fie botezat de Isus, nu invers. Dar Isus afirma (in mod ciudat) ca astea sunt formalitatile de indeplinit, si Isus *ii permite* Botezatorului sa-l boteze. Deasemenea, vocea din cer acum este adresata multimii prezente, nu doar lui Isus ca in prima evanghelie.

Luca merge si mai departe. Repeta si el in linii mari ce spune Marcu si Matei, dar se ajunge deja la a evita sa se spuna ca Botezatorul este acela care l-a botezat pe Isus. Scriitorul alege in loc sa spuna ca pur si simplu „Isus a fost botezat si el”. Apoi nasterea lui Ioan o fi fost miraculoasa, dar nasterea lui Isus este mult mai miraculoasa. Luca nu se multumeste cu atat, ci trebuie sa accentueze faptul ca Ioan i-a fost inferior lui Isus, inventand episodul in care nenascutul Ioan salta de bucurie in pantecele mamei lui cand Isus (care nu tresalta de bucurie, ca un suveran) cel nenascut il viziteaza prin gravida Maria. Mama lui Ioan o numeste pe mama lui Isus „mama domnului meu”. Intreg episodul calatoriei Mariei catre Elisabeta este doar un laitmotiv pt. a-l face pe Botezator inferior lui Isus, inca o incercare de a rescrie istoria.

Pe cand ajungem la ultima evanghelie dpdv cronologic (scrisa cam la 3 decenii dupa prima), Ioan Botezatorul nu mai este Botezator. Este simplu „Ioan”. De fapt, Isus nici nu mai este botezat de Ioan, ci singura lui functie este de a „admite, si nu a nega”, raspicat, cu propria lui gura, ca nu el este Mesia, ca Isus este Mielul lui Dzeu, ca Isus desi a aparut dupa el, a existat inaintea lui, ca singura lui functie a fost aceea ca Isus sa fie aratat lumii. Ca el a vazut clar cum spiritul s-a coborat pe el ca un porumbel. Ca el marturiseste ca Isus este Fiul lui Dzeu, ca importanta lui trebuie sa se micsoreze dar a lui Isus sa creasca. De cate ori Ioan isi deschide gura, afirma superioritatea de netagaduit a lui Isus, si ca el Ioan, este doar unul trimis sa-i pregateasca calea ca un slujitor umil al lui Isus.

***

Aceasta evolutie apologetica arata cat de disperati erau crestinii in incercarile lor de a estompa rolul Botezatorului in educatia spirituala a lui Isus. Faptul ca Isus a fost discipolul lui Ioan Botezatorul de la care a preluat apoi mantia de profet, era o realitate incomoda care trebuia domesticita.

Ultimele mentiuni despre discipolii lui Ioan le gasim in Fapte 19, cand Pavel ii informeaza pe niste corinteni (mandri ca erau discipoli ai lui Ioan) ca Botezatorul de fapt spunea ca oamenii sa creada in Isus. Cand aud ei acest lucru, cica devin imediat crestini :) De fapt toate aceste povesti au fost scrise ca sa-i convinga pe discipolii caposi ai Botezatorului sa-si abandoneze opozitia fata de Isus si sa devina crestini. Ce motiv ar mai avea ei sa n-o faca, cand crestinii aveau documente scrise in care stapanul discpolilor ioanizi isi recunostea cu gura lui inferioritatea?